Distribuția spațială a sărăciei, insecurității alimentare și factorilor efectivi în zonele urbane din Iran

Introducere

În ultimul deceniu, din cauza creșterii prețurilor la alimente, costul unui regim alimentar sănătos în Iran a crescut considerabil.

Deși politicile de sprijin ale guvernului au avut ca scop îmbunătățirea condițiilor de trai ale gospodăriilor, informațiile privind costurile și veniturile de la Centrul de Statistică din Iran arată că, din cauza condițiilor inflaționiste și a impactului acestora asupra veniturilor reale și puterii de cumpărare a consumatorilor, aceste programe nu au avut efectul dorit în reducerea sărăciei și insecurității alimentare.

Reducerea sărăciei și creșterea indicelui de securitate alimentară reprezintă o necesitate pentru țări independente precum Iranul.

În acest sens, cunoașterea situației actuale a sărăciei, insecurității alimentare și factorilor care o influențează nu reprezintă doar condiția principală pentru elaborarea planurilor viitoare, ci este esențială pentru continuarea acestei activități, cu scopul monitorizării și evaluării rezultatelor planurilor și acțiunilor implementate.

Materiale și Metode

În studiul de față, a fost investigată distribuția spațială a sărăciei și insecurității alimentare în zonele urbane din Iran în anul 1401 (calendar Persian), apoi au fost identificați factorii ce influențează insecuritatea alimentară.

Pentru atingerea acestor obiective, a fost realizată și calculată matricea performanței nutriționale pe cap de locuitor, utilizând informațiile privind veniturile și cheltuielile gospodăriilor din cadrul Centrului de Statistică din Iran, pentru anul 1401.

Indicele global al securității alimentare a gospodăriilor (AHFSI) și indicele de sărăcie Foster, Greer și Thorbeke (FGT) au fost calculate, iar pe baza acestor indici a fost analizată distribuția geografică a sărăciei și insecurității alimentare în zonele urbane ale Iranului.

În final, impactul variabilelor economice și demografice asupra insecurității alimentare a fost analizat în cadrul modelului logit.

Rezultate și Discuții

Conform rezultatelor, zonele urbane ale țării se află în condiții de securitate alimentară scăzută; astfel, doar 45% din populație are securitate alimentară, iar aproximativ 55% dintre locuitorii zonelor urbane se confruntă fie cu insecuritate alimentară, fie sunt la limita acesteia.

De asemenea, consumul per capita de calorii în zonele urbane din țară este de 2540 kcal, aceste calorii fiind în principal provenite din cereale.

În plus, se observă inegalități în consumul de calorii între provinciile țării, media consumului variind între 1988 kcal și 3196 kcal între diferite provincii.

Examinarea indicatorilor de sărăcie alimentară arată, de asemenea, că media pentru numărul de persoane sărace, diferența și intensitatea sărăciei în zonele urbane sunt, respectiv, 55,1%, 15,2% și 6%.

Pe baza acestor indicatori, se poate spune că în anul 1401, 55,1% din populația zonelor urbane se confrunta cu sărăcie alimentară, iar consumul caloric al gospodăriilor sărace din aceste zone era cu 15,2% mai mic față de minimul necesar zilnic; astfel, pentru eliminarea sărăciei, consumul caloric al gospodăriilor defavorizate trebuie crescut cu 15,2%.

În final, rezultatele estimării modelului logit au arătat că variabilele de vârstă, statutul ocupării, orele de muncă ale capului familiei, subvențiile, veniturile și diversitatea alimentară au un efect pozitiv și semnificativ asupra securității alimentare a gospodăriilor, în timp ce dimensiunea familiei are un efect negativ asupra acesteia.

De asemenea, cele două variabile, sexul și nivelul de alfabetizare al membrului familiei, nu au avut un efect semnificativ asupra securității alimentare în zonele urbane din Iran.

Concluzie

În acest caz, deși soluția pe termen lung constă în creșterea puterii de cumpărare a gospodăriilor, stabilizarea și reducerea prețurilor bunurilor prin consolidarea producției și a ofertei, pe termen scurt, trebuie să se ia în considerare majorarea salariilor și a veniturilor în concordanță cu rata inflației, precum și intensificarea programelor sociale de sprijin pentru categoriile cu venituri mici și societățile vulnerabile.

Cu alte cuvinte, politicile de venituri care pot crește direct sau indirect nivelul veniturilor și, implicit, puterea de cumpărare a gospodăriilor, pot fi considerate soluții științifice și eficiente pentru securitatea alimentară.

În plus, programele sociale de sprijin și de reducere a sărăciei trebuie țintite și aplicate în funcție de nevoile și deficitele din condițiile geografice, demografice și de venituri diferite.

În final, trebuie recunoscut faptul că îmbunătățirea alfabetizării nutriționale a gospodăriilor poate crește cunoștințele și conștientizarea acestora privind nutriția, iar, prin îmbunătățirea varietății și calității alimentelor consumate, poate conduce la o creștere a securității alimentare în zonele urbane din Iran..