Problema sărăciei și exclusiunii sociale în țările Uniunii Europene în contextul dezvoltării durabile.

În articol se discută problema riscului de sărăcie și excluziune socială în contextul dezvoltării durabile a zonelor rurale.

Materialele empirice incluse în articol provin din cercetări parțiale EU-SILC (Studiul European privind Condițiile de Viață ale Populației).

Acestea constituie un punct de referință pentru compararea statisticilor referitoare la distribuția veniturilor și integrarea socială în Uniunea Europeană.

S-a considerat că unul dintre cele mai importante obiective de dezvoltare ale mileniului este reducerea sărăciei și combaterea marginalizării sociale.

Din cercetări reiese că unul din patru locuitori ai zonelor rurale din UE este expus riscului de sărăcie sau marginalizare socială.

Cel mai grav afectați de marginalizare și/sau sărăcie sunt locuitorii zonelor rurale din Bulgaria (54,8%) și România (50,8%), însă și în Polonia și Lituania nivelul acestora depășește media europeană (cu 4,5 p.p.

și, respectiv, 9,2 p.p.).

La polul opus al excluziunii se află Olanda și Cehia, cu un nivel al riscului de 12,8%.

Un factor esențial al securității economice a gospodăriei, și în consecință al simțului de siguranță, îl constituie veniturile.

Dimensiunea acestora influențează nivelul sărăciei obiective, măsurat prin metoda parametrică.

În UE se consideră că sunt expuse riscului de sărăcie persoanele ale căror venituri nu depășesc 60% din mediana veniturilor din țara respectivă.

Astfel, aproape un locuitor din cinci de la țară în UE este expus riscului de sărăcie.

Sărăcia și excluziunea socială sunt fenomene multidimensionale.

Ele generează neîndeplinirea nevoilor pe multe planuri – sănătate, educație, condiții de locuire, cultură și timp liber.

Lipsa veniturilor adecvate provoacă un fel de reacții în lanț și este atât o cauză, cât și o consecință a deprivației nevoilor, contribuind în același timp la dezvoltarea nesustenabilă a zonelor rurale..